Artist plastic autodidact din Mediaş, electricianul Ladislau Volgyesi (59 ani) are de mic copil gena artistică în sânge. Ea a fost “cultivată” ulterior, la Şcoala Populară de Artă, de pictorul Petre Dumbrăveanu. Încă de la vârsta de 14 ani, acesta realiza portrete în creion, pentru ca, după alţi câţiva ani, să treacă la sculptură. De la argilă şi ghips, materii prime din care realiza busturi, Volgyesi a trecut mai apoi la suporturi neconvenţionale pentru operele sale. De vreo zece ani “ciopleşte” în…castane, chipurile tuturor persoanelor care îl solicită. “Pentru a nu avea niciun fel de probleme cu fiscul, din anul 2003 mi-am scos autorizaţie pentru persoană fizică. Am foarte mulţi clienţi, iar până în prezent cred că am realizat vreo 800 de asemenea sculpturi. Pentru aceasta folosesc scule din oţel de Dresda ce au aparţinut bunicului meu, de asemenea artist, ca de altfel şi mama mea”.
De curând, Volgyesi a fost remarcat şi de reprezentanţii Primăriei Mediaş care i-au lansat o comandă mai “specială”: aceea de realiza, din ghips, plachete cu busturile tuturor celor 38 de cetăţeni ai oraşului. Drept “bonus”, artistul plastic din Mediaş a promis că va realiza un bust ce-l va înfăţişa pe edilul-şef al municipiului de pe Târnava Mare, Daniel Thellmann, considerat de el a fi cel mai bun primar post-decembrist al Mediaşului.
Ladislau Volgyesi mai are şi un alt hobby: acela de a cultiva şi creşte cactuşi. “Cu câţiva ani în urmă eram printre primii zece medieşeni cu o astfel de pasiune. Acum colecţia personală numără numai câteva zeci de exemplare din specii foarte rare."
Sursa: (http://www.sibiu360.ro/stiri-informatii-pentru-sibieni/stiri-din-sibiu/un-mediesean-sculpteaza-in-castane-chipurile-clientilor-sai)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu